Primă de comercializare de 200 euro/tonă pentru produsele agricole românești, proiect depus de PNL la Senat

Primă de comercializare de 200 euro/tonă pentru produsele agricole românești, proiect depus de PNL la Senat
Publicat: 13/04/2019, 10:19

După promulgare, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020 și se aplică până la data de 31 decembrie 2022, arată proiectul.

„Valoarea primei de comercializare reprezintă contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare comercializate către unitpți de procesare ți nu poate depăși 20.000 de euro anual pe beneficiar, respectiv contravaloarea în lei a 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare comercializate direct pentru consum, care nu poate depăși 10.000 euro anual pe beneficiar”, prevede proiectul legislativ.

Potrivit propunerii legislative, cererea pentru acordarea primei de comercializare se depune la centrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură în a cărei rază teritorială se află terenul, luciul de apă sau ferma.

„Prima de comercializare se acordă în termen de 30 de zile de la data depunerii. În funcție de opțiunea beneficiarului aceasta poate fi plătită prin mandat poștal sau prin virament în contul curent al beneficiarului”, conform inițiativei legislative a liberalilor.

Parlamentarii PNL susțin că proiectul sprijină consumul produselor românești, care au o calitate care nu poate fi contestată.

„Una dintre cele mai importante probleme pe care le înregistrează economia României în prezent este reprezentată de accesul extrem de redus al producției agricole autohtone, prin comercializare, în piața locală, națională. Prin implementarea unei astfel de măsuri, sănătatea românilor va fi protejată prin consumul de produse agricole primare românești a căror calitate nu poate fi contestată, iar satul românesc va renaște după perioada destul de lungă în care a fost abandonat. Considerăm că această formă de stimulare va conduce la dublarea cantității de produse agricole primare procesate în România, fapt ce va determina, implicit, creșterea veniturilor producătorilor agricoli”, arată inițiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

Liberalii mai spun că impactul bugetar va fi unul pozitiv.

„Potrivit acestei măsuri, pentru fiecare tonă de produs agricol stimulat să intre în economia oficială, statul va încasa, direct sau indirect, chiar în cursul anului respectiv, peste 200 euro/tonă, stimulându-se aproape toate sursele fiscale: TBA încasat înainte de obținerea primei de comercializare, care pentru producția zootehnică înseamnă o valoare superioară primei; impozit pe profit mai mare de la procesatori; impozite și contribuții mai mari, ca urmare a stimulării creșterii afacerilor procesatorilor”, conforms sursei citate.

Propunerea legislativă pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produse primare a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Băsescu a dat politica pe activism social. Fostul președinte a devenit ong-ist
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
De ce au fost , de fapt, eliberați fiii vrăjitoarei Sidonia, după crima comisă în...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
(P) Inovații în îngrijirea pielii – Ce trebuie să încerci anul acesta
×